Benzema a intrat în istorie după ratarea din meciul cu Elveția: este primul penalty irosit de Franța în istoria participărilor la Mondial

  • Publicat:
  • Actualizat:

Franța a pornit puternic în partida cu Elveția, din a doua etapă a fazei grupelor de la Campionatul Mondial, și a căpătat un avans de două goluri după numai 18 minute, goluri Giroud și Matuidi. Roș-albii au echilibrat apoi disputa și au avut câteva ocazii bune de a reveni în joc, dar tot „cocoșii” au fost cei aflați mai aproape de gol.

În minutul 32, Benzema a obținut un penalty la un duel cu Djorou și tot atacantul lui Real Madrid a fost cel care și-a asumat sarcina executării lui. Șutul francezului a fost, însă, parat de Benaglio, iar Cabaye a reluat apoi în bară.

Ratarea lui Benzema a fost, în mod incredibil, doar prima din istoria Les Bleus în participările de la Campionatul Mondial, astfel că atacantul a devenit primul francez care ratează o lovitură de la 11 metri la un turneu final mondial.

Anterior, în meciul cu Honduras (3-0), Benzema devenise primul jucător din istoria naționalei Franței care reușea o dublă în meciul de debut.

14 participări la turneul final al Campionatului Mondial a adunat naționala Franței
 
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣

Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi spune bătrânul preotului.

9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii ale milionarului!
Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile

ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule

FILMUL crimei din Crângași! Ce s-a întâmplat, de fapt. Detalii cutremurătoare

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO

Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×